Am auzit recent întrebarea „De ce contează să ne valideze celălalt/ceilalți? De ce căutăm această validare de la ei, din afara noastră?”
Răspunsul meu este pentru că ne cunoștem/ suntem/ ne aflăm pe noi înșine în relație cu celălalt. Ne oglindim unii în ceilalți, simțim să mergem mai aproape sau să ne retragem, ghicim ce avem nevoie și ce putem noi înșine oferi, observăm ce ne bucură și ce ne întristează, dar mereu e un altul acolo, sunt ceilalți.
Avem nevoie să înțelegem ce gândesc ceilalți, ce simt, ce își doresc, și cum ne văd ei pe noi, ca să supraviețuim și să ne dezvoltăm, avem nevoie de asta ca să aparținem și să ne simțim în siguranță, dar, de asemenea, ca să ne cunoaștem pe noi prin ochii lor, prin reacțiile și răspunsurile lor la noi, și prin atmosfera relațională pe care o creăm împreună, pe care o „co-creăm”, în termeni gestaltiști.
Și-apoi, are sens, din moment ce la început bebelușul se percepe pe el (apercepție – D.W. Winnicott) și lumea prin intermediul emoțiilor, gesturilor, exprimărilor verbale și nonverbale, ale persoanei importante care îl îngrijește.
Ce poate fi de ajutor, atunci când co-creăm realitatea, adulți fiind, și putem deci să dezvoltăm tot mai mult și capacitatea de a ne observa, este să ne amintim să ne întoarcem la noi, în capul ori în inima noastră, oriunde în corpul nostru unde ne simțim acasă și în siguranță. Putem astfel reuși să fim acolo, în câmpul situației prezente, pentru noi înșine, și să ne amintim care este adevărul nostru în acel moment, să nu ne pierdem pe noi în context, depășiți poate de emoțiile care ne iau pe sus, sau de ce vor (sau credem că vor) ceilalți.
Așadar, avem nevoie de validare și de oglindire, totul este să nu uităm să ne întoarceam la noi înșine și la adevărul nostru.
Locusul de control (Julian Rotter, 1966) – anume dacă ne explicăm cauza a ceea ce ni se întâmplă ca situându-se înăuntrul sau în afara noastră, are și el o implicație aici. Atâta timp cât este asumată responsabil, deci nu folosită pentru a ne învinovăți și a ne deveni astfel inamic în loc de suporter, o atitudine de locus de control intern – care spune ‘pot să fac ceva’ și ‘contribui în mod activ la ceea ce mi se întamplă’, este în favoarea noastră și e un lucru sănătos.
Lavinia Stachie 